Filtru natural de cititori.

Sunt interesat (uneori chiar pasionat) de tot ceea ce poate naşte umor de bună calitate, ironie fină sau pamflete cu haz. Îi apreciez exclusiv (fără a mă limita la următoarele dar, fiind sigur ca cei apreciaţi vor înţelege imaginea de ansamblu): pe cei deschişi la minte, care reuşesc să înţeleagă diferenţa dintre a fi hazliu şi a avea haz; pe cei care ştiu că definiţia cuvântului “misogin” nu are nicio legătură cu definiţia cuvântului “bărbat”; pe cei care şi-au dat seama că naivitatea este o calitate doar atunci când o foloseşti conştient; pe cei care nu acceptă să le fie jignită inteligenţa de tot felul de “deştepţi de carton”; pe cei care înţeleg că aroganţa nu înseamnă că ai uitat de unde ai plecat sau lipsă de respect, ci reprezintă una dintre nevoile primare ale celor care fac diferenţa, aceea de a filtra oamenii din jurul lor; (pentru că tot am adus vorba de lucruri primare) pe cei care ştiu să utilizeze corect gramatical "care", "pe care", "decât" şi care nu ciopârţesc limba română folosind excesiv, până la penibil, "tz", "sh", "k" sau alte descoperiri agramate; pe cei care nu au nevoie de foarte mult timp pentru a înţelege că acest blog este o manifestare cu tentă artistică şi nu e folosit pentru a transmite mesaje mai mult sau mai puţin subliminale. Pe ceilalţi îi compătimesc şi, din bun simţ, le recomand să nu citească acest blog.

miercuri, 1 decembrie 2010

Azi este ziua României!

Azi este ziua României! Da! Am scris bine! Azi nu este ziua românilor! Ţara asta merită o zi a ei, cei care o locuiesc, nu!

Voi aţi serba ziua unuia cu ceafa groasă care e întotdeauna pregătit să grohăie la tine dacă îţi permiţi luxul să îi spui că ar fi frumos să spună măcar „Pardon!” după ce, în graba lui bovinească, dă peste tine când, surprinzător, plin de tupeu, încerci să cobori din metrou?

Voi aţi serba ziua unuia care a crezut, încă mai crede şi, cel mai grav, este în stare să ne facă şi pe noi, ceilalţi să credem, prin orice mijloace (spartul capului fiind varianta considerată favorită după rularea avevoioasă a procesului neuronal)... să credem în teoria pixeului albastru sau în numărătoarea conform căreia optzeci este perfect egal cu o sută şapte zeci? Ce să mai... Ruşine, Dinu Patriciu!

Voi aţi serba ziua unuia care, după aproape neghiobescul grătar de 1 Mai făcut obligatoriu pe marginea unui lac, chiar dacă e unul din spatele blocului, lasă plantate prin jurul lui cutiile de bere strivite în pumnul pe care s-a chinuit foarte mult să-l facă şi care, într-un exces de biomeltenism, exclamă: „Lasă, că sunt biodegradabile!” ?

Voi aţi serba ziua unuia care, după ce străbate sute de kilometri ca să protesteze în faţa guvernului pentru că începe să moară de foame, sfârşeşte în a dansa ca pinguinul? Aşteptăm cu înfrigurare dansul boului, al oii, al papagalului, sau, de dragul polivalenţei, pe cel al dobitoacelor.

Voi aţi serba ziua unuia care îşi face poze cu lanţul de aur la gât, îmbrăcat într-o cămaşă neapărat albă şi descheiată cât să se vadă crucea şi, pe cale de naturală de consecinţă, credinţa rătăcită prin firele de păr de pe piept... și care, cu evlaviosul gând „să moară duşmanii mei” în minte şi, cu preponderenţă compensatorie, în suflet, o pune pe internet să-şi arate, bineînţeles, valoarea?

Poate am serba ziua celorlalți, a celor care înțeleg că cei șapte ani de acasă nu se fac la fără frecvență, că valorile nu sunt precum produsele de unică folosință și care, paradoxal, știu că bunul-simț nu face parte din categoria biodegradabilelor. Doar că aceștia știu că azi e ziua României, nu a lor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu